Ministrul Educației Monica Anisie anunță: În două săptămâni voi avea raportul privind „tăierea hârtiilor” din Educație

Ministrul Educației Monica Anisie anunță: În două săptămâni voi avea raportul privind „tăierea hârtiilor din Educație
Publicat: 17/11/2019, 15:14

Monica Anisie a declarat, duminică, la o întâlnire cu Consiliul Național al Elevilor și cu studenții din ANOSR, că a înființat o comisie care va decide „tăierea hârtiilor” care îngreunează munca dascălilor, astfel încât timpul să fie redat elevilor.

„De curând, am dat o decizie în ceea ce privește tăierea hârtiilor din sistemul de educație preuniversitar. Am spus și mă repet: voi lua întotdeauna o decizie punându-mi întâi întrebarea: «Ce aduce bun decizia mea copilului din clasă sau din amfiteatru?» Mi-am pus această întrebare și am aflat răspunsul: îngroparea profesorului în acele hârtii de acum înseamnă că nu poate să vă acorde vouă tot timpul necesar pentru predare-învățare-evaluare. Și am răspunsul prin decizia de a constitui la nivelul Ministerului o comisie în care să apară atât profesori de la catedră, cât și persoane care cer acele hârtii, să vedem până la urmă la ce decizie vor ajunge cei din comisie”, a spus Anisie.

Ministrul a mai spus că va avea raportul pe această chestiune în termen de două săptămâni.

„În două săptămâni să am raportul și, prin consultare publică, să eliminăm tot ceea ce este în plus, tot ceea ce îl împovărează pe profesor și nu îl lasă să vă acorde atenția cuvenită”, a mai spus ministrul.

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, de vineri, că a semnat un ordin prin care să se „taie hârtiile” care îngreunează munca dascălilor, astfel încât activitatea lor să fie centrată pe elev.

„Dragi colegi educatori, învățători, profesori, vă informez că am semnat ordinul prin care vreau ca munca dumneavoastră să fie eficientă și centrată pe elev! O comisie alcătuită din persoane din toate mediile educaționale va „tăia hârtiile” care vă îngreunează munca!”, a scris ministrul Educației, Monica Anisie, pe pagina sa de Facebook.

Ministrul le-a recomandat profesorilor să îi transmită prin e-mail toate problemele identificate în desfășurarea activității lor.

Foto: Monica Anisie / Facebook

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
WhatsApp, în mare pericol. Datele personale pot fi furate
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
„S-a născut luptător” Cum se simte fiul lui Christian Sabbagh după ce a fost operat...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cum vor influența schimbările climatice agricultura românească?
×